Ana Pauper

C o m p u n e r e - f l u v i u

Gramatica primaverii: raspuns la cererea lui Alexinho

Primavara este anotimpul crizelor gramaticale. Substantivele se imputineaza, in schimb adjectivele si verbele abunda in mod aproape indecent, baroc… Adjectivele au o droaie de grade de comparatie. Verbele sunt la modul indicativ, conjunctiv sau imperativ, de obicei la timpul prezent. Primavara este cel mai proaspat, cel mai iubit, cel mai nebunatic anotimp, in care alergam, visam, exageram, coloram, plutim, ametim. Izvoarele se trezesc la viata, zburda, stropesc, clipocesc mai ademenitor, mai cristalin decat in alte perioade ale anului. Cumparati oferta noastra promotionala de compuneri despre primavara! La un pachet de cinci compuneri primiti bonus o compunere despre Darth Vader. Contactati-ne pe acest blog.

Trec usor de zidurile trecerii… Poate prea usor: imponderabilitatea e un mare dar, stiu bine. O lume de vis, cu mare trecere azi. Doi pasi peste abis. Ma joc in spatii largi, aeriene. Mos Ene peste gene. Mi se pare o idee haioasa. Avatarurile haioase de la comentarii le genereaza automat WordPress, lol! Settings > Discussion > Avatars. Mersi, Matt:)

Un dans dement, mai mult nu pot sa spun: party party party! Zile de totala deconectare, cu djHeraclit. Breakbeat session, cu vant si un cuvant. Ei bine, altceva s-a intamplat. Apoi m-am razgandit. Breakbeat session, cu vant si un cuvant. Zi de totala deconectare, cu djHeraclit. Cu vant si un cuvant. Un dans dement, apoi m-am razgandit. Breakbeat session dement. Yo!

Prima impresie spune o poveste spontana, in care de fapt se intretes propriile noastre viziuni cu ceea ce dorim sa vedem. A doua privire este mai atenta, ordonand detaliile dupa logica mediului in care ne-am format ochiul. A treia privire spune o cu totul alta poveste, eliberata de constrangerile prejudecatilor. Povestea mea este galbena si verde, abstracta si concreta, statica si dinamica, reala si virtuala. Ea danseaza la marginea celor ce exista pentru ca exista, a celor ce nu exista pentru ca nu exista. O tentativa de a desena parmenidian.

Am scurtcircuitat liftul: s-a blocat intre nori. Ma gandeam sa sun la numarul indicat la S.O.S., cu un nume hazos (Florin Lift SRL). Apoi m-am razgandit: in stratosfera semnalul hjalfsag de la satelit este excelent. Pot sa ma conectez la colegii din Laponia, locul preferat al copilariei mele imaginare. Ei bine, altceva s-a intamplat. M-a sunat S. ca vine la mine, vor sa filmeze evenimentele foto si jazz. OK, am zis. Iar liftul, nu-mi vine sa cred, a pornit. Si a urmat traseul unui carusel, moment in care mi-am dat seama ca sunt in faza REM a somnului meu cel dulce…

“Cu o floare nu se face primavara”- spuse profa de estetica. Parca era vorba sa iesim din aceste cadre!- am contrazis-o. “Adevar ai spus, dar nu functioneaza.” Pai cum asa? Vorbim vorbe? “Stai putin, ca nu ne intelegem.” Observ… Ma si bucur. Neintelegerea a fost intotdeauna productiva in istorie. As initia o discutie despre arta pentru arta, dar copiii vor compuneri despre legume, intelegi? “Da, imi este clar ca nu te poti desprinde de context. Legumele te plictisesc, dar vrei sa scrii compuneri despre ele.” Normal ca vreau. Mi se pare o idee haioasa. “Umorul, da… Refugiul artistului calator.” Domle, imi place viata, estetica sau ba. Acum ca am descoperit cat de multi artisti plutesc in jur, stau sa ma gandesc: daca totusi…?

Confruntata cu aceasta provocare, imi dau seama ca nu stiu mai nimic despre legume. Dar emit lejer sentinta ca le gasesc plictisitoare… De ce? E un stereotip cultural, frate! Nici macar o definitie ca lumea nu pot formula despre ele, in conditiile in care elevii cauta disperat compuneri pe aceasta tema. Mi-am pus intrebarea de ce au asemenea teme de vacanta. Mi se pare o idee sadica sa le dai asemenea teme. Sunt varza la capitolul “legume”, e clar. Stiu doar ca varza nu imi place. Adevarul e ca imi plac mai mult fructele. Dar nici macar despre fructe nu pot scrie stiintific. Eventual fantastic. Pai asta e! Cultura noastra elitista e foarte nedreapta: declaseaza legumele si preamareste fructele. Chiar si in limbajul dreptului civil, termenul “uzufruct” s-a consacrat ilegitim in raport cu ideea sanatoasa si ecologica a vegetarii intru leguma, vorba lui Noica… In loc de Apple, am putea avea Cartoful. Esti in reteaua Cartof. Abonatul Cartof nu raspunde. Poti lasa un mesaj.

Cred ca de la soare, de la plimbare, de la ragazul ce mi l-am dat ca sa stau cum imi e mie mai drag. Reconectare la culori, la desene. Muzici scoase din sertare. Dezordine apocaliptica. Harti, incarcatoare diverse, o carte, un reportofon, un manual de utilizare, foi portocalii si verzi, un mouse optic, o umbrela.

Acolo unde se intalneste malul cu valul, acolo e locul meu. De-acolo imi iau avant si ies din cadru. Apa e desenata cu pixul, foarte schematic, doar ca o umbra a sugestiei. Apa e numai un pretext, o metafora a scurgerii. Nu o spun foarte hotarat, pentru ca stau mereu in dubiu. Heraclit sau Parmenide? Eterna schimbare sau nemiscarea esentei? “Habar n-am”- imi raspunse D., scufundat in propriul laptop, ca si mine. Side to side, laptop to laptop, comunicand prin wireless in tren… Parmenidian.

Ma plimbam distrata pe malul Oceanului Atlantic, cand deodata ma intalnesc cu ZZZZZZ (censored by CEO data protection unit).
- Ce surpriza! Tu? Aici? Ma bucur sa te revad, sa nu ma intelegi gresit, dar tocmai aici, la capat de lume?
- Hai ca nu e tocmai capat de lume, Jean-Paul…
- Nici porecla nu mi-ai uitat-o. Extraordinar ce tinere de minte ai!
- Pai fac tratamente cu lecitina, ca lucrez in domeniul trecutului.
- Aualeu, cu ce te ocupi? Dezgropi arhivele securitatii?
- Pssst! Mai incet, tu! E plin de microfoane pe-aici.
- Unde mai? Pe malul oceanului? Sau aici, in leaganu’ asta?
- Hai sa ne asezam. Hai, stai jos, ca-ti zic ceva de o sa cazi.
- Ok, stau. dar sa stii ca tu nu ma mai poti soca.
- 法国总统萨科齐致信金晶
- E total aiurea ce-mi spui, stii si tu asta…
- Stiu. Asta e. Uite un numar secret, sa ma suni, dar vezi ca sunt sub ascultare.

Cum mergeam eu agale prin Cardistan, am ajuns la o intersectie strajuita de coduri secrete. Uitasem parola, iar sistemul imi dadea Error 503 la fiecare pas. Deodata aparu o figura strajnica si ma interpela cu un perfect accent de Buzau: “Stii codul Swift?” Aualeu- i-am raspuns intr-o romana ardeleneasca- nu cunosc nici macar codul Da Vinci… (aici am rosit de jena). “Pai si atunci cum ai intrat in Cardistan?” Sa ii spun adevarul? “Auzi, tu suporti adevarul?” Strajnicul granicer se infurie. “Esti arestata, domnisoara”. Ok, i-am raspuns calm, ce am de facut? “Vei veni la palat si vei fi supusa unui test cu detectorul de adevar. Daca raspunzi cum trebuie, se va implini voia buna din Cardistan.” La aceasta replica m-am trezit. Am iesit in bucatarie si am baut o palinca.

Ma minunez si exist… Nu-mi dau seama cum le pot face pe amandoua odata, dar reusesc. Ma las luminata de soare, iar intre timp cararea ma poarta spre ceea ce vreau sa fac. Da: sunt zeita actiunii. Imi place ca lucrurile sa se intample, si nu oricum! Nu nu… Tata a fost fabricant de matasuri. De la el am invatat cum se tes lucrurile care au stralucire si valoare. Trebuie sa fim foarte atenti la materia prima si la ordinea cuvenita a procesului de fabricatie. Imi place nespus de mult sa creez! Din acest motiv am fost etichetata “creativa”- o eticheta pe cat de derutanta, pe atat de superficiala. Eu n-as strivi corola de minuni a lunii, dimpotriva. Lucrurile intangibile trebuie lasate neatinse si in nici un caz nu trebuie facute din ele produse standardizate. Nu e voie. Metafizica vine ca un bumerang, iar inefabilul valului de matase cade in ridicol. Pa pa, ma duc sa ma plimb!