«
»

Oul dogmatic (Ion Barbu)

By Mihai Biharia

egg-broken-98g.jpg

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi — întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

…………………………

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.

Acest articol a fost scris pe februarie 23, 2008 la 2:54 pm şi este înscris în Ion Barbu. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

7 Răspunsuri la “Oul dogmatic (Ion Barbu)”

  1. ana pauper spune:
    februarie 23, 2008 la 3:08 pm | Răspunde

    Si mai ales te înfioară
    De acel galben icusar,
    Ceasornic fără minutar

  2. dianette spune:
    februarie 23, 2008 la 10:03 pm | Răspunde

    Sfant e numai inceputul!!! Din pacate.. intotdeauna..

  3. Mihai Biharia spune:
    februarie 23, 2008 la 11:08 pm | Răspunde

    Dianette, eu cred ca e normal sa fie asa.Normal in aceasta lume.Drumul e energofag.La orice drum, cand plecam, spunem, Doamne Ajuta…

  4. dianette spune:
    februarie 23, 2008 la 11:53 pm | Răspunde

    Normal ar fi ca si continuarea sa fie sfanta.. precum inceputul.. Ahh ce vorbesc.. nu normal.. ci de dorit..
    Nu ma lua in seama.. eu mereu le interpretez aiurea.. :)

  5. Mihai Biharia spune:
    februarie 24, 2008 la 12:22 am | Răspunde

    :)

  6. ionatan spune:
    februarie 24, 2008 la 7:57 pm | Răspunde

    O boare spune pleoapei stăpâne, dimineţi,
    Când, în răcoarea zilei, ai Numelui nămeţi
    Tălăzuiau rostire de om abia făcut…
    De ce, deodată-n roua grădinii ai tăcut?

    Ascunşi în clipa rece care-aştepta abia
    Durerii şi muririi pe oameni să îi dea,
    Ruşinea o rostit-au fugind în frunza grea
    Care de-o toamnă mută în neştiut cădea.

    Apoi alunecarea-n străfund de nerostiri
    Cu lacrimă piezişă pe ocoliş de firi,
    Istorii început-au a se croi-n aval
    Şi-o cruce oglindită pe fiecare deal…

    Eram acolo, moarte şi frâu pe gând eram
    Oricărei amintire ce o hălăduiam…
    Apoi veni tufişul în care m-ascunsei
    Şi fiecare urmă cădea în groapa ei.

    Şi fiecare vale se împărţea în două:
    ’Nainte, lumea veche, în spate, lumea nouă.
    În care, Doamne, susul mi-e sus şi-n care, jos?
    Şi a venit să-mi spună cu sângele-I, Hristos.

  7. Costache Ariton spune:
    martie 17, 2009 la 3:47 pm | Răspunde

    Stimate Mihai Biharia,Dianett,Ana Pauper etc.

    M-ar bucura să citiţi eseul meu “Mitul oului spart faţă cu Oul dogmatic”

    M-ar bucura să vă ştiu părerea

    Cu creştinească iubire,

    Costache Ariton
    P.S.
    Formaţi pe GOOGLE numele meu ori în revista de metafizică electronică http://www.regnabit.ro.şi citiţi articolul cu acelaş titlu.

Lasă un Răspuns