
- da? mă mir. ieri încă nu era.
- sigur că 7.5, cît să fie?
- stai că aia era prin martie!
- zău? n-am auzit. pistoale?
- macarale în nici un caz. nu.
- pe de rost? auăleu. e patologic.
- te mai sun, pa pa, vine cu factura.

- da? mă mir. ieri încă nu era.
- sigur că 7.5, cît să fie?
- stai că aia era prin martie!
- zău? n-am auzit. pistoale?
- macarale în nici un caz. nu.
- pe de rost? auăleu. e patologic.
- te mai sun, pa pa, vine cu factura.
aprilie 25, 2009 la 12:39 am |
A mai konferencia után rákapcsolódtam mindkét blogra. Talán rám ismer, ha visszalátogat. Megkísérlem majd fölfedni, mi az a sajátosság, amely blogjait élteti. Pár hónap múlva talán már konkrét eredményekkel is szolgálhatok.
Adica, te mai sun, pa-pa, la o adica…
aprilie 25, 2009 la 12:49 am |
Egy másik blogomról írok. Azért ide, mert itt találtam friss bejegyzést. Azzal a reménnyel, hogy talán egyszer meg lehet határozni, mi vezeti bloggoláshoz az embert (az ember lányát).
Adica, poate da, poate nu. Totul e asa de relativ, trecator, ca nisipul care se misca de ici-colo…
aprilie 25, 2009 la 10:58 am |
nagyon meglepett, hogy írt, kíváncsian
kutakodom a blogjain. să auzim de bine
aprilie 25, 2009 la 2:29 pm |
uite de-asta vreau si eu sa invat maghiara!
7,5…ieri inca nu era…imediat m-am gandit la pretul tigarilor.
fiecare cu ce-l doare!
aprilie 25, 2009 la 3:51 pm |
7.5 e bine, zic eu
mi se mai întortochează (există acest cuvînt?) cele două bloguri, cel românesc & unguresc…
aprilie 26, 2009 la 5:36 pm |
cioc-cioc; tzaaarrrrr.. omu’ cu factura.
aprilie 26, 2009 la 6:44 pm |
- ia să vedem… hm… cam mult de plătit!
- e cu dobîndă, domniţă.
aprilie 26, 2009 la 11:42 pm |
e o actrita cu tigara in varf de port`tigaret, cu voce usor pitigaiata,
dar fiind piesa in acte si cu garderoba lucrata, din vremi trecute,
colorate, pline, cu staif, poti crede indreptatit a fi si ea lucrata
la personaj
intrebari, interogatii, directii prin replici si gand; textul poate fi
contraponderea tapetului prazuliu, crud
poate fi si un dans, dansatoarea culorilor, poate fi iubita mea, este,
intotdeauna am iubit culorile, actorii, pictorii mai putin, insa la fel
de putin sau de mult pe cat am iubit cuvintele, asezate pe hartii ca pe
un tapet, daca imi aduc aminte am scris pe zidul camerei studentiei
si desenat si normal incantat si intrigat deopotriva
e in definitiv o replica buna, de teatru, ramasa in memorie pentru a doua zi”"taci tu, ca nu te cred
aprilie 27, 2009 la 2:58 am |
blogul e un tapet virtual. lipim cai verzi pe pereţi sau scriem despre ei. apoi pereţii se surpă, casa se dărîmă, parola se uită, lăsînd în urmă cetăţi ruinate, case golite de suflete. mai rămîn castelele bîntuite, în care ţipă domnul gugăl: aloooo! mai e cineva aici?