corpul e prieten cu sufletul. dar nu tot timpul.

se mai întîmplă să se ia curentul

să te ia torentul
să pierzi momentul
în marea orbecăială
de luni pînă luni
– vorba lui buendia.

culori de toamnă

furori de doamnă
parcări prea pline
oameni de bine
se lasă iar cu hibernări
pe marte
hai gelu pune-te
pe carte

nici azi nu am să scriu nimic

preferi să tac
sau vrei să mint un pic?

mă-ndrept spre poli extremele îmi plac

capricii roz şi galbene îţi fac
la miez de zi în prag de seară joi
voi converti plăcerile în doi
(şpilu’-l vom înţelege numai noi)

plec plec plec

sau poate mai trec
prin preajma mea
cînd nu mă vede
nimenea

aşa grăit-a frumoasa zaraza

care te-a iubit
care-a plîns dement după tine
dar nu te-ai urnit:
„vreau tot vreau
voinţa e sacră
şi mă-nbată mereu
cu a ta voinţă deşartă
vreau să mor şi eu”

monitorul meu s-a îmbătat

de la o gură de fetească neagră
drept care în colţul stîng
o stafie LCD bîntuie prin
spaţiul virtual…
o femeie fatală
în cortegiul
portuar
(port nr. 3128)

cînd mă întind, ajung la tine

iar cînd mă strîng, mă-ntorc la mine.
e super-simplu: e legea pulsaţiei
universale
fără de care
tot ce e viu o ia razna la vale

dans acrobatic dur obositor

răbdarea de pe margini de covor
frenetic stau departe ca o umbră
calc peste biciul aspru ce m-alungă

gripa şi indiferenţa:

două chestii care m-au pus
pe butuci azi.
stînd aşa dezenergizată
mă gîndesc că
e un lux să cazi