îmi voi tempera elanul creator

de cîte ori îmi va veni să scriu mai mult de o însemnare pe zi. la urma urmei pentru asta sînt făcute blogurile intime. am un blog secret de băiat- acolo mă retrag:) da: scriu ca un băiat.

atenţie: sus se lucrează!

poziţionaţi-vă corect.
purtaţi echipamentul
de protecţie, în limita
posibilităţilor fiecăruia.
evitaţi folosirea unor
instrumente pe care
nu le puteţi controla.
în caz contrar, vă
sfătuim să vă
asiguraţi.

fotbal, zen

atenţia
intenţia
contează

povestea evei

e foarte profană
eu nu îi sînt fană
îmi place adam

iconoclastic, sarcastic

zic apropo de icoanele din şcoli
cu mult puritanism şi liberalism
ca din banii mei de taxe date la stat
să nu mai pictaţi în şcoli nimic
teologic teleologic sau ideologic
că îndată mă enervez

a visa e un lux mult prea mare

pe care mi-l permit doar în zori
lăsînd în urmă tot tacîmul de
orori, însă nu mă cufund
în flori sau în candori
văzute de cu zi
ci maidegrabă
resetez rapid
aerienele
uitatele
comori

phallic logo awards

prin KK. iată laureatul. alte logouri aici.

chestii care mă enervează

– cozile
– rebuffering stream
– oamenii inflexibili
– murdăria
– nerăbdarea mea

compunere, descompunere, joc

măi copii, chiar că e ultima! nu mai căutaţi pe net, ci mai bine puneţi-vă sinapsele la treabă. nu-i mare brînză combinatorica asta.

jocul
ce rosturi metafizice are jocul? plăcerea exerciţiului pur? este eliberarea de constrîngerile cotidianului, de nevoile imediate ale fiinţei noastre fizice. puterea de a amîna plăcerea face parte din etosul subtil al jocului: calculez, anticip, aleg optimul, cîştig.
psihologia jocului este fascinantă: ne rupe de cotidian, ne aduce într-o stare euforică de graţie. uitarea de sine şi trăirea intensă a momentului compun paradoxul omului ludic (huizinga: homo ludens. a nu se confunda cu preşedintele jucător).
e mişto să te joci, dar să scrii compuneri… pfff!

compunere despre toamnă, pe bune

hai să nu mai fac mişto de voi, copii leneşi care căutaţi pe google. vă scriu cîte o compunere (în stil ortografic vechi- va trebui să corectaţi- pentru că dulcele stil nou, latinizant, introdus de moşii frustraţi din kakademie specialiştii în lingvistică, e naşpa.)
toamna, anotimpul meu preferat (clasele I-IV)
dintre cele patru anotimpuri, mie îmi place toamna. este cel mai colorat anotimp: peisajul, parcă pictat cu acuarele, este galben, roşu, maron. îmi mai place să merg cu bunica la piaţă, unde cumpărăm legume şi fructe. mie îmi plac mai ales fructele: merele, perele, strugurii şi pepenii. dintre pepeni îmi plac mai ales pepenii galbeni, pentru că sînt mai gustoşi. în familia noastră mamei îi place vara, ca să mergem la mare să ne bronzăm. tata vrea să fie iarnă, ca să meargă la schi cu nenea gogu. mama nu ştie să schieze şi e foarte supărată cînd tata pleacă la sinaia. nu ştiu de ce e supărată, tata vine foarte fericit de la sinaia. toamna îmi mai place prima zi de şcoală, cînd mă întîlnesc cu prietenii în curtea şcolii şi rîdem toată ziua. asta e părerea mea despre toamnă.
melancolia unei zile de toamnă (clasele VII-XII)
mă plimb în parcul cişmigiu şi mă gîndesc la marii artişti pe care toamna i-a inspirat: grigorescu, bacovia, sadomazoveanu… fie prin culori, fie prin metafore, marii noştri creatori au susprins dualitatea toamnei: explozia de culori şi presentimentul trecerii, al morţii. bacovia ne scufundă într-o baltă de tristeţe: amurgul, violetul, sicriul ne reamintesc de existenţa noastră efemeră.