– bună, leano, aflu că frizezi miracolul în bucătărie!
– ah, da… cum de ai aflat? trăind într-o asemenea splendidă izolare…
– păi am citit pe wikipedia. cum că bucătăreala ta este un edevărat etalon.
– absolut. nu vreau să mă dau mare, dar nici mică nu-s! am iso 9001.
– păi de ce? chiar trebuie standardizate mănunchiurile de pătrunjel sau ciorba?
– totul trebuie standardizat. românia nu are altă direcţie de dezvoltare…
– să aducem totul la acel numitor comun? păi ne-am săturat, leano!
– fals. calitatea e strict legată de cantitate. bucătăria nu e haiku!
– bine, no, dă-mi să gust din tochitura aia. mi-ai făcut poftă.
8 octombrie 2008 la 9:25 pm |
da, daca bucataria ar fi haiku, eu una as muri de foame 🙂
9 octombrie 2008 la 12:48 am |
ar fi ca o pastilă din filmele sci-fi 😀
9 octombrie 2008 la 10:58 am |
Bucataresele ce se frizeaza in bucatarie au un mare no-go la mine: supica si tochitura si sarmalutele contin un ingredient nu tocmai usor de dat pe gat. Dimpotriva! Mancarica iese pe unde-a intrat in pasi de salsa.
Concluzionez: mai bine haiku! 😛
9 octombrie 2008 la 5:14 pm |
tochitura e bună, tu dianette. zic io, supermofturoasa
la mîncare. nici supă nu mănînci? o fi bun un haiku,
servit cu vin fiert & strawberrioare? 😛 😛