după ani de muncă nesilnică în care am cîntat cu măiestrie la pianina electrocasnică, iată: un nou sens de a fi, un nou stil de a trăi. e tare greu la hollywood. toată ziua bună ziua vin ba stiliştii, ba ziariştii. viaţă de megastar, ce să mai… leapşa vine de la sultanus beatus şi merge la crocolili şi la făniţă. detalii la comentarii.
pentru disperatul meu cititor 007, pe vineri
Trăim în epoca vitezei. Lucrurile se întâmplă într-un ritm ameţitor. Ai zice că un vrăjitor (sau hai, o vrăjitoare) ne-a transpus într-un accelerator de particule.
Pe acest fond, de ce să ne mire că filmele de larg consum se accelerează şi ele? Nu ne referim doar la aspectele cantitative- anume la numărul cadavrelor, al maşinilor explodate, al bombelor dezamorsate, al bandelor anihilate, al clădirilor distruse, al avioanelor prăbuşite. Nu. Ne gândim la ritmul intrinsec al întregii compoziţii, la reconstrucţia fenomenologică a multiplelor identităţi- ajungând la cote paroxiste, aproape insuportabile. Pragurile senzoriale sunt călcate în picioare cu bocanci Martens, agresevitatea nedisimulată a prim-planurilor vine să sublinieze o nerăbdare existenţială ce oscilează între tragic şi comic.
Dacă testosteronul bărbaţilor se defulează- în lipsă de altceva- în aceste cadre cinematice postfreudiene, estrogenii potenţialelor partenere se lăfăie în catifeaua roz a filmelor de pasiune. Niciodată principiile existenţiale ale yang-yin-ului nu au cunoscut un separatism atât de cras ca în România televizuală a secolului 21.
tata freacă menta iar eu
frate scriu pohezii
ca o păpuşă de ceară
cu bulgări mov scoşi din abis
la umbra nucului din vis
dansează năucă spre vară
păzită de privirea iscoditoare
a luminii, însă ascult cum
cum citesc eu? mă întreb ne-retoric, în urma unei lepşe primite de la incze klára. citesc exact aşa cum trăiesc (cu pasiune şi curiozitate). nu termin de citit tot ce încep, dacă nu-mi place. unele cărţi le citesc de ani (frazer, foucault), altele nu le mai pot citi, că nu-mi mai plac (garcía márquez, kierkegaard). unii autori m-au epatat cîndva, acum nu am chemare să-i citesc (dostoievski, thomas mann), alţii stau sacre, cuminţi, gata să le sacrific iară, iară (borges, józsef attila, ion barbu). voi face o pasiune nebună pentru audio-cărţi: sînt muult mai sexi decît cele vizuale; în plus îmi menajez ochii… leapşa merge la zdranga şi la ovidelu.
locul faptei: cafeneaua grand café, szeged, ungaria. că balerinele & poeziile în limba maghiară mi-au apărut în volum datorită blogului, e o chestie. dar tot tacîmul se face prin blog, domne! sultanus beatus, frate blogger din szeged, mi-a organizat o prezentare de carte pe cinste. a venit mezei nelli de la budapesta să mă sprijine din offline. au venit rude, prieteni. ajunsă acasă văd că e primăvară!
ce verde, proaspăt! o fi adevărat.
catalyst catatonic cat
while talking about animals seems easy, a thorough analysis on cats is a nightmare. let us see the dogs. stereotypes about dogs are more clear-cut: common sense conceptualize them as long standing markers of faithfullness, accuracy, and addiction to well known spaces. dogs bark when they have too, cats miaou when they want to. we could hardly conceptualize a cat, because all cats are linked to contexts, and yet so dreadfully out of them. it is difficult to categorize them either. we think about cats as agile creatures and lazy things at the same time. we find them attached (.pdf, .jpg, never .doc), yet mostly disconnected and independent. it is impossible to write about cats. apologies for this failure.
joc fecund 