ica mistica

nu știu altele cum sînt, dar eu cînd mă uit la nori, mă-nfior. era o zi de marți ca oricare – na, nu chiar ca oricare, nu există două frunzulițe la fel, darmite clipe – cînd soarele era pe cer, iar eu pe pămînt. nici n-aș fi vrut să fie invers. totul este perfect rînduit, cine zice altfel, se rățoiește la destin. îți dai seama, dragă v, că nu-mi permit una ca asta. daca am respect pentru ceva, acel ceva este destinul, cu suișurile și coborîșurile sale marcate de teoria improbabilității. așadar ziua de marți, da, cea care vine și cele care au trecut, este cu fiori. de ce? nu mă-ntrebați. nici nu am timp să vă răspund, că trebuie să termin un raport de cercetare…