da, ținută prea mult în șifonier, balerina se rupe de cotidian. nu că s-ar șifona vălul de peste ochi, nu. e vorba de contactul permanent cu realitatea prețurilor, a cazurilor de corupție la zi, a mini- și midi-starurilor ce defilează între patul regizorașilor și ecranul televizorașelor. yukie. hai că se apropie ora șampaniei, yummie, așa că rimele pot veni (rimelurile nu):
vaporașul plutește pe mare
cine crede că are, n-are.
întind coarda, sar, trăiesc clipa iar și iar. na tu poezea de catifea (se cheamă minciună). adevărul stă în vorbe, nu în fapte. chiar și scriind. hai la o halbă în virtual, pe/sub/în (dar nu cu) iarbă:
stătea să se nască
ninsoare verde să pornească
dar soarele fictiv a
răsărit ca un bou
6000 de kelvini
zero ecou
yoko onofrey se trezi plină de elan. era duminică, dar ea de-abia aștepta lunea, să vină mesajele în cascadă, să poată începe viața de organizatoare în Second Life – nu înainte de a se privi candid în oglinda din baie. pastă de dinți pentru președinți n-avuseseră, așa că s-a limitat la o dizzyDenta. (lumea își imaginează că anarhistele japoneze meditează sub dușul de dimineață, ha, ha. numai prejudecători, domne!) pe oglinda aburită scrise următoarea poezie:
puritatea
iernii
după lungi peripluri prin țară și în second life – unde am fost transferată în interes de serviciu pentru o perioadă 😉 – am ajuns acasă, că doar e duminică, ce puii mei! (așa se zice românește? sau e urît? rog corecturi pe text). beau un ceai verde cu ghimbir și degust praline de cioco: un adevărat huzur, monșer!
a-nceput de ieri să cadă
cîte-un cuantum de zăpadă.
tu crezi c-a stat? că norii s-au mai
răzbunat spre apus? defel.
ninsoarea e un act rebel.
joc fecund 