în palatul bockingham ghicitoarea de serviciu s-a trezit dis de dimineață cu multe chei în cîrcă. cheia succesului, poleită cu argint, era atîrnată la oglindă; cheile turzii și cheile bicazului atîrnau de un fir de păr, iar cheia sol asigura intrarea la duș. înainte de a se apuca de predicții și prognoze, sfetnica compuse o ghicitoare:
munții noștri aur poartă
vai de &^%$ ei de soartă?
henriette își scoase masca și privi în jur. era o dezordine ușor de descris, dar acum nu am timp. norvegianul aduna castelele de nisip dărîmate de vremuri, iar în secvența următoare paznicul va tropăi cu nerăbdare în timp ce henriette va privi pe îndelete mireasa lui duchamp plutind în vis.
and so castles made of sand
melt into the sea
eventually
vîntul, prinț oriental, se furișa printre mătăsurile ei pastel tăinuite ca un furt. era spre asfințit sau în zorii zilei, cînd evantaiele se închid.
că de n-ar fi
nu s-ar prevesti
logic ar fi să iasă la mal, dar ea nu și nu. a trăi în largul tău este cel mai frumos dar…
mare mare
abis lejer
stai. văd tot. patru nori mîine, șapte poimîine. temperatura aerului va coborî sub cotele apelor dunării. nu merg în deltă, clar. la munte e frig noaptea, iar ziua vine ursul neîmpușcat. mare? nu contează, panică să fie. eu cînd închid ochii aud știrile de la ora șase pe bbc.
the way a crow shook down on me
the dust of snow from a hemlock tree
într-o zi de august deloc ca oricare (e ziua lu sormea, deci na) m-am apucat să scriu despre lola în bucătărie, la o cană de ceai. greu. avusesem coșmaruri cu bariere și granițe, cu sprinturi și cîini antidrog. nesimțiții! păi vreau să dorm ca lumea, ce vă băgați șenghenul în subconștientul meu suveran, hă?
am niște ieșiri… știu.
măcar atît, cît nu e prea tîrziu.
joc fecund 
