ascult piano jazz pe sky.fm. păstrăvul a fost mai mult decît ok. aseară am stat pînă tîrziu la terasă după deschiderea expoziției. mi-am contramandat plecarea la timișoara, în schimb merg la tîrgu mureș. la bucurești a fost cool, deși aș fi putut ajunge și la bookfest dacă mă străduiam un pic. nu m-am. sînt o leneșă?
fac ce fac
și tot la vrăji
ajung
pentru că mișcarea de revoluție bate la ușă (mă rog, s-ar putea să greșesc și să fie vorba de fapt despre mișcarea de rotație), trebuie să ne gîndim la buna organizare scenică. înscenare spuneai? ăăă… nu eu am spus-o! în orice caz trebuie să ne îmbrăcăm adecvat pentru vremuri. materialul este mai important decît culoarea. croiala este mai relevantă decît prețul.
orice femeie care se respectă
trebuie să aibă o ținută
– nu ca lumea…
vezi george că te topește asta, mai bine stai la umbră! [nu trebuie subestimat rolul climatului într-o relație, chiar dacă creditul are cît de cît garanții. oamenii de zăpadă sînt cei mai periclitați de încălzirea globală, iar păturile cele mai vulnerabile sînt cele fără termostat.]
soarele-ți cade pe umeri
în ritm de salsă și nu te-aud
cîntînd vreo notă falsă
vine primăvara. cerul e mai albastru ca oricînd, pămîntul mai reavăn, dar frate, frigul nu mai pleacă. drept care mi-am luat inima în dinți (ce metaforă cu zimți) și plec în filipine, unde marea are 29 de grade. oricum, pînă să plec, mai încropesc o pohezie:
tonuri, semitonuri
toane, semitoane
și reverii între
avioane
extraordinare culori… beau whiskey, sărbătorim. peste cîteva minute voi scrie niște versuri de dragul fitnessului mental. faza e că dacă intri in Second Life cu un avatar vampo-vaporos, imediat vei găsi călăuze 😀
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
singurică-singurică? ai vrea, dar nu.
hai că dau o băută virtuală
pălincă sau ce spui tu.
ai zice că tre să te enervezi. nu, frate, soro.
nu e de greață. e mai rău. e gheață.
m-am plictisit de românia.
era sclava propriilor sentimente, ba spontan, ba conștient. ”adă ampermetrul” – spuse maestrul ceremoniilor oculte. era sîmbăta pe la ora patru. ”nu, nu, eu acum sînt sclava propriilor sentimente și scriu o poezie”. ce poezie, tulai doamne? ”apăi dacă mă provoci, ți-o recit”.
clipe albe fără umbră
scamatoare de prin tundră
extraordinar! (nu exagera) mă preumblu prin zone mitice. o singură privire, iar cîinii împietresc monolitic (stai, că nu e logic!) vrei să banalizez? bine. fac o excursie în ireal, că de real nu voi a spune (ete na!) totul e sentiment (plus presentiment + intelect pînă pe la prînz), multă multă apă cristalină, panglici moebius în păr (nu în răspăr!). scriu. nu voi publica chiar tot.
numită impozit pe venit. acuma nu că vreau să fiu rea (că nu-s), dar mă enervez în fiecare an la depunerea declaraţiei de impozit. de ce am eu impresia că an de an cotizez la jepane?
răsărită din spuma mării, precum afrodita, apărînd podoabele ei cele mai sfinte (minte inimă: literatură), într-o zi de mai se pomeni doborîtă de puterea devastatoare a cuvintelor. ce mă fac, domle, unde le mai pun, că nu mai am loc de ele? fratele ei i-a promis că îi face loc în garaj, printre cauciucurile vechi. e bine acolo? crezi că se păstrează bine la vară? cum să nu se păstreze, of mimi! aiurita mea soră! dar uite, mai e loc la mama în cămară, printre borcanele de zacuscă.
joc fecund 