macondo: un șut în nori

efectiv mi-e lene să tastez. din poziția asta oblomoviană ce să mă mir? nu-mi convine nici longitudinea, nici latitudinea la care trăiesc, frate (soro)… număr zilele pînă la barcelona, tocmai mi-am rezervat transferul de la aeroport în oraș, poate-poate uit de vremea gri… în mai să stau cu toate ledurile aprinse la prînz? ru-și-ni-că! căpșunară mă fac, țărancă în spania!

vreau să mă abonez la soare
se poate? purlease!

pisica verde altă dată

acum naratoarea, bînd ceai verde și gîndindu-se de ce se încăpățînează să scrie cu î din i pe acest blog, apoi făcînd un gest protector cu mîna, continuă cu poezia pe care ar citi-o mimi – dacă ar fi un alterego al său [The Dust of Snow – Robert Frost, I almost love you!] poza cu pisica verde – altă dată.

The way a crow
Shook down on me
The dust of snow
From a hemlock tree

Has given my heart
A change of mood
And saved some part
Of a day I had rued.

cîntăreața cheală la pompieri

măi, să fie! ce-am eu cu hollyvodoo? un loc suprapopulat de voyeuri, așa cred ei că pot trăi mai bine. să fie sănătoși, împreună cu pompierii. știi ce fac acum? număr picăturile de ploaie așezate cuminți pe fereastră.

totul pornește de la
liniile unduitoare
și de la frondă

pisică, piraña, nimfe

o piraña, două pirañe? în impas gramatical fiind, greu mi-am luat inima-n săgeată și să public. după un asemenea desen brutal normal că am visat urît: se făcea că lucram într-un hiperlaborator pe coasta de vest și fabricam arme letale. nu, nu petale.

prontozaurul
un telecomunitar
solitar

balet solar. sau polar?

maiahi, maiahu. de-abia mă acomodez la fuselajul orar de acasă, iară trebuie să plec, departe înspre sud-est. măcar prind o doză de vară în miez de iarnă 😀 ingres și watteau se uitau pieziș unul la altul, dar mamăăă… ăsta-i celălalt blog! aici sînt balerine, nu leones! of și vai, vreau să fie luna mai. în caz că mă întrebi, balerina e chiar în zona crepusculară a pozei.

stai pe fază
ca să prinzi o
nouă rază

afrodita nu

logic ar fi să iasă la mal, dar ea nu și nu. a trăi în largul tău este cel mai frumos dar…

mare mare
abis lejer

cocoș în fustă

reîncarnată de joi, mimi veni de la oi cu următoarea rugăminte la noi: iată, lumea celor ce cuvîntă se află în derivă, piețele financiare se clatină, se face economie la cratimă – ce plm să caute simbolurile inocentei lîne pe fundalul spațiului unduior? transhumant au ba, arunc poezia la coș, o fac cocoloș și fac contract cu scribu să redevină cocoș:

cucuriguuu!

plapuma de cerneală

zi și noapte virginia stătea trează. foarte precoce a prognozat ea secolul 24/7… bioritmul, psihoritmul s-au bulversat, zise-albastru-mpărat. mă cam irită să citesc în ePub, dar na: tot e o plapumă de pluș mental ieșirea la lucru în proză, care nu îmi place. o fac din datoria față de cuvinte.

nici vorbă să zic că
am votat pentru genul liric.
absurdul e cel mai
epic cu putință.

mimi’s cloud computing

stai așa, că nu-i chiar așa… ei, aici te contrazic. eu zic că e chiar așa. ce rost are să ne ascundem capul în nisip, în loc să o luăm brambura prin nori?

uite, toate desenele
dintre cele ce au fost și vor fi
în nor vor poposi

fructuații

mimimi rerere lalala! vrrrrrrreau să fie soarrreeeeee. chiar în clipa aceasta. unde se ascund narațiunile? habar n-am 😉 de fapt am, dar nu am voie să spun.

trezoreria a închis în vis
un benedictus fără voie
așa că zi mersi ahoe!