climă și pedeapsă

mi-e somn. mîine va ninge? care mîine, că e deja azi! 😦

ding dong ding dong
hai la pingpong

nina în junglă

exact: am băut două (!) cafele la mama și nu pot să dorm. m-am pus să digitalizez fete în loc să citesc. pfff… adică să fac poze la balerine taman după miezul nopții. e drept că am 800 lucși cu alea 2 leduri de birou, dar na. tot nu se compară cu soarele de vară… mîine am 1001 de chestii de făcut și eu scriu verzi și roze la ora asta! uof.

orhideea ascunde un moft
transmis de o geană soft

foaie în ploaie

pas alergător. inspirația momentului falsifică clipa luată așa, mai etern… io nu aș putea scrie jurnal, că am o problemă cu proza. mă antrenez, încerc, nu renunț. mi-am luat și un kindle și stau pe fază, zău așa. poezia e și ea intimă, așa că trebuie să rămîn la desenat, dar

culorile sînt și ele
abstracțiuni, știai?

fata cu torturi în cap

florentino, fă, adă ingredientele! fata nu auzea, că avea muzica dată la maximum. (georg)el gesticula, dar tot degeaba: ea închidea ochii – cum altfel să reziste într-o asemenea relație de (calculatorul se opri, așa că textul rămase în suspensie, chit că prefer soluțiile clare. pur și simplu nu le poți dizolva pe toate.) pentru orice eventualitate, la rubrica „rețeta zilei” vor apare două torturi: unul de vară și altul de primăvară.

numai lapte și miere
totul crud crud crud

sulfina barbu, 7 flori, 1 ferigă

trecuse revelionul. timpul comprimat și supozitor adusese în cîrca fetelor bacalaureatul. nu și nu! nu vreau să fiu laureată! – se isteriză fata 1. stai, mă, nu te enerva, trebuie să mergem pînă la capăt, că am plătit șpaga! replică fata 2. uof, ce nasol. în cazul acesta chiar că trebuie. da. voi scrie o baladă.

natura e cum e
dar societatea e nașpa rău
frate. risc la sănătate.

eros și ramazotti

ea cu brațele parabolice dormea, visa, iar flacăra – gălbuie doar din cauza efectelor vizuale aplicate – pîlpîia ca lumea. stați un pic: oare cum pîlpîie lumea?

mereu la un pas de drumul
care întortochează fumul

fata din ou

e visul oricărui băiat – zise verde-mpărat. să fie neapărat cea mare sau cea mică, zise geo, topit cu gîndul după un vis încă în draft și închis. băi, omule, trezește-te – zise verde-mpărat, doar nu vrei să mori papagal împăiat? pe ou, drept cadou, încondeie o strofă din altă stofă:

mereu cu gîndul la taină
rămîi de fapt fără haină

ica mistica

nu știu altele cum sînt, dar eu cînd mă uit la nori, mă-nfior. era o zi de marți ca oricare – na, nu chiar ca oricare, nu există două frunzulițe la fel, darmite clipe – cînd soarele era pe cer, iar eu pe pămînt. nici n-aș fi vrut să fie invers. totul este perfect rînduit, cine zice altfel, se rățoiește la destin. îți dai seama, dragă v, că nu-mi permit una ca asta. daca am respect pentru ceva, acel ceva este destinul, cu suișurile și coborîșurile sale marcate de teoria improbabilității. așadar ziua de marți, da, cea care vine și cele care au trecut, este cu fiori. de ce? nu mă-ntrebați. nici nu am timp să vă răspund, că trebuie să termin un raport de cercetare…

natura in timpul ierni. copunere.

la amazoana introvertă

nu oferim bonus-samurai
eventual un bonsai

[mall-ul] [mării]