recalcitrant, mărul te îmbie
strugurii, grăbit din vie
francmasonic, dudul
însă iubirea fără ghimpi
e fructul cel mai binevenit
de la amurgul zeilor pînă
la cel mai sfînt răsărit
recalcitrant, mărul te îmbie
strugurii, grăbit din vie
francmasonic, dudul
însă iubirea fără ghimpi
e fructul cel mai binevenit
de la amurgul zeilor pînă
la cel mai sfînt răsărit
eram cu mintea aiurea ieri cînd ai apărut în faţa mea ca o nălucă- e drept, n-ar fi trebuit să mă provoci, să vii în mare lamur cu cel mai mare duşman al meu (cînd l-am văzut rînjind victorios îmi venea să-i trag vreo două, chiar trei)- ce se întîmplă cu tine mariana? cîndva sentimentele contau la tine, frumoase sau urîte cum erau, dar erau. iar acum? crezi că-ţi va fi mai bine cu el? ce îţi poate el oferi? numai de-astea materiale. acum m-ai decepţionat definitiv mariana. de asta mi-am pierdut cumpătul, de asta am făcut ceea ce am făcut…
stă cuminte deşi e rea de gură
să nu vă gîndiţi la cine ştie ce:
ea doar adună momente vesele.
cînd, oare cînd? a început prietenia noastră? sau… în fine, ceea ce societatea noastră anomalică, animalică, anorexică, bulimică, electro-chimică (page not found. error 404. the lines are busy, please call later, but do call!) minte că ar fi.
iarna prieteniile mor. toamna renasc. habar nu am despre ce vorbesc, vorbesc în gînd, despre o temă care se vrea teamă de casă. teamă de casă (freeeeeeeeeeeeeeeeeeud!) ce tîmpenie să scrii despre prietenie! habar n-am de ce profele dau asemenea teme. hai na, cinci epitete, dragilor:
– anticactus
– antistatic
– antifurt
– antinomic
– antibe
laurii se usucă în cuierul vostru, în timp ce în tahiti o fată aruncă cu orhidee de plastic în iubitul ei turist… nu sînt prieteni, nu au fost, dar nici nu vor fi vreodată…
cu buchete
şi pachete
stau indiscrete
pe străzi în holuri
agită valuri
umple goluri
şi sex visează
în depouri
stă mirandolina în expectativă
doar-doar o veni partenerul de afaceri
călare pe (horribile dictu) un cal alb…