mamă-inorog gîndindu-se cum să scape de fiică-sa.
titlul & desenul aparţin artistului. povestea îmi aparţine mie. dar cerul e foarte gri, drept care voi aprinde o lumînare portocalie. hai că scriu povestea imediat. în cinci minute. hai zece.
- Comentariu
- Republicare
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
joc fecund 
30 noiembrie 2007 la 12:15 pm |
artist: cheese_colored_mumu
30 noiembrie 2007 la 12:34 pm |
mama-inorog stătea în expectativă. îi era frig. se gîndea ea: de ce să cred că trăiesc în cea mai bună dintre toate lumile posibile? de ce? de ce? de ce? scufiţa roşie se gîndea aşa: de ce trebuie să stau aici, constrînsă ca vai de capul meu, cînd eu nu suport constrîngerile? gata, m-am hotărît: mă voi refugia în pădure. „ce-ar fi s-o trimit la bunica în pădure?” se gîndi mama-inorog, într-un sincron perfect.
30 noiembrie 2007 la 2:02 pm |
da, sînt mult prea autoritară cu fetiţa mea… dar am dreptul, ce naiba? că doar am născut-o personal! ce idee… mă tulbură ăştia de prin reviste cu ideile lor. nu şi nu. nu voi renunţa la principiile care au făcut om de succes, om respectat din mine. nu, nu, nu!
30 noiembrie 2007 la 2:23 pm |
fuarrrrte frumos. poveste despre altii, nu?
30 noiembrie 2007 la 3:02 pm |
da, despre o mamă-inorog:)
30 noiembrie 2007 la 5:18 pm |
ah- se gîndi scufiţa roşie cu tristeţe- poate că tot excesul ei de severitate e din cauză că nu sînt ca ea. dar cu ce-s eu de vină? că doar ea m-a născut fărăcorn… dar de ce? de ce? de ce?
30 noiembrie 2007 la 5:56 pm |
dumnezeule! ar trebui să mă psihanalizez- se gîndi mama-inorog. – nu suport ca cineva să fie diferită de mine. de ce ar face tocmai copilul meu o excepţie? iată-mă perfectă, unicorn de înaltă clasă, iar scufiţa mea e ca vai de ea… tare mi-ar place să o pot accepta… dar nu pot, nu pot, nu pot… gata, mă duc la terapeut.
30 noiembrie 2007 la 9:22 pm |
uneori arată cam ciudat maică-mea… se şi poartă ciudat. sau mi se pare mie? se poate. îs cam frustrată în ultimul timp, de cînd cu restricţionarea accesului meu la internet. bun, pot să consider toată chestia asta ca un semn al iubirii. dar nu mă bucur deloc! dar deloc! eu vreau libertate, vreau să fiu lăsată în pace. în loc de asta sînt lăsată în război: cu mama, cu lumea, cu mine însămi… naşpa.
30 noiembrie 2007 la 10:32 pm |
ce lume ipocrită… trebuie să te prefaci că îţi iubeşti rudele în mod necondiţionat… nu suport corectitudinea asta politicoasă. eu sînt o femeie din popor, sinceră şi fără menajamente. iar atunci cînd ceva nu-mi place, atunci nu îmi place şi gata.
– eşti gata de drum, fata mamii? trebuie să-i duci nişte cozonac analgezic bunicii.
– ce-i aia, mamă?
– las că îţi explic la telefon. acum îmbracă-te şi du-te, că se lasă întunericul!
1 decembrie 2007 la 12:38 pm |
mamă, mamă, ce naivă eşti, şi ce angelică mă vezi… auzi, se lasă întunericul (mwhahahaha)- păi în barul lui Mr Wolf tot timpul e întuneric! dar ce întuneric! vai, să nu mă dau de gol. să nu care cumva să afle că am aderat la un grup sadomazo, că se sperie săraca…
1 decembrie 2007 la 1:40 pm |
poate o subestimez. poate nu e chiar atît de naivă. uneori am impresia că e chiar vicleană fata asta… ar trebui să fiu mai atentă la ce face, ce zice, cu cine se mai întîlneşte… nu o supraveghez suficient. nu pot să-mi permit să-şi facă de cap la 13 ani… deşi, dacă mă gîndesc bine, eu la 13 ani…
1 decembrie 2007 la 7:35 pm |
am impresia că mă subestimează, că mă consideră mai naivă decît sînt. oare cum o fi fost ea la 13 ani? trebuie să văd, poate îi găsesc jurnalul secret în vreun sertar. n-o fi fost ea atît de înfiptă în treburi de mică… nu se poate să fi fost o manipulatoare deja la vîrsta mea. sau mă rog: e foarte improbabil.