elena din hoia

extraterestra vajnică, furioasă de șocul aterizării, coborî din naveta spațială naufragiată în pădurea de lîngă cluj. unde am ajuns? – își întrebă micul ghid bluray. aparatul minuscul începu să vuiască, enervant ca o vuvuzelă. „soro, ai ajuns în țara potrivită pentru tine”. cum așa? se întrebă elena. mai butonă la ray, ghidul ei, și află că va putea practica sporturi extreme. haoleu… numai să nu afle reprezentanții sectei minerite, un grup religios fanatic de roboți terani cu ochi albaștri… eh… ce e scris rămîne scris. elena din hoia belește puli și blestemă eficient.

camuflaj

ai protecție UV la ochelarii de soare? am.
ai radiații UV pentru ochelarii protectori? am.
înseamnă că totul este rînduit ca de echinocțiu? nu.

mat

lola a fugit.

gemini

naveta spațioasă coborî lin
exact așa o chema pe extraterestră: lin
lin_01-02 se identifica, avea antene
dar tot nu prindea care-i faza
procesa știrile și asculta
ofra haza. hai liberare!

ica mistica

nu știu altele cum sînt, dar eu cînd mă uit la nori, mă-nfior. era o zi de marți ca oricare – na, nu chiar ca oricare, nu există două frunzulițe la fel, darmite clipe – cînd soarele era pe cer, iar eu pe pămînt. nici n-aș fi vrut să fie invers. totul este perfect rînduit, cine zice altfel, se rățoiește la destin. îți dai seama, dragă v, că nu-mi permit una ca asta. daca am respect pentru ceva, acel ceva este destinul, cu suișurile și coborîșurile sale marcate de teoria improbabilității. așadar ziua de marți, da, cea care vine și cele care au trecut, este cu fiori. de ce? nu mă-ntrebați. nici nu am timp să vă răspund, că trebuie să termin un raport de cercetare…

lena, puișor

nu fi copilă! fii femeie! doară știi că dau apă la moară
fetiță dragă nu vreau ca iubirea să doară
tocmai azi, într-o zi serenă
cînd viața mi-e perenă